O noapte de mai cu lună în grădină la Copou,
Pe o bancă eroina, in fund nobilul erou,
Ea o gingaşa elevă, un tânăr realist,
Ea stă trista, gânditoare, el emoţionat si trist.
Dar deodată se transformă, faţa i se luminează,
Se inspira-şi ea avântul si spre dânsa-naintează.
‘’Tremurând ca la tabelă cand mi-am incercat norocul
Si concursului « Gazetei « am vrut ca să-i înfrunt focul,
Alb… ca şi lucrarea scrisă ce atunci am prezentat-o
Astfel mi-am luat curajul sa-ţi vorbesc tie-adorato !
Când treci zveltă şi subţire parca-i fi o integrală,
Cum să nu te-adore-un tânăr de clasa a XII-a reală ?!
Ca un zero supra zero stau în nedeterminare
Sufletul mi-l chinuieşte o problemă ingrozitoare:
Te-am văzut trecând pe stradă, m-ai cucerit dintr-odată
Si tu m-ai văzut pe mine? Reciproca-adevărată-i?
Nu cerca ca prin tangenţa sa-mi ocolesti intrebarea,
Dă-mi sentinta mai degrabă, mă cuprinde nerăbdarea,
Căci de mi-ai intinde arcul inimii mai mult de ,
Ai trece peste limită şi, vai, va putea plesni !
Calculînd cu logaritmi unghiul sufletului tău
L-am găsit destul de mare ca să-ncap în el şi eu.
Nu cer prea mult de la tine, nu am nici un gând demonic
Numai ca doi buni prieteni să fim în raport armonic.
Totu-n mine convergează către-un scop suprem :iubirea
Şi din ea îmi derivează chinul şi nenorocirea.
Căci dorinţa-i infinită, dar puterea totdeauna
Mărginită ca un sinus între minus şi plus una
Şi iubirea n-are maxim, creste făr-a se opri,
Derivata-i pozitivă oricând si oricum ar fi.
Fericirea mea-i o fracţie cu numărătorul zero,
Numai de tine depinde s-o modifici, scumpă Hero!
Căci , dac-ai muta pe zero şi l-ai pune numitor,
Ea s-ar face infinită, eu fericit muritor.
Cînd ceva nu-ţi place ţie mă supără şi pe mine;
De eşti veselă sunt vesel, eu sînt funcţie de tine
Îmi descompun sufletu-n serii, să-l poţi mai bine-aprecia
Ş-apoi ca binomul lui Newton, să-mi dezveleşti inima ta
Ecuaţie nedezlegată e sufletu-ntreg al tău
Şi cine-ncearcă s-o rezolve complică problema mai rău.
Dar n-ai să elimini din mine nici prin metoda lui Cauchy
Credinţa că, la urma urmei, tot voi putea-o rezolvi!
Admite-mă lînga tine pentru studierea temei
Să găsesc soluţiunea care convine problemei.
Stând departe faţă-faţă, vom fi tot indiferenţi,
Nu astfel se manifestă simţirea între studenţi,
Căci totdeauna iubirea, care-i limita speranţei,
E invers proporţuionlă chiar cu pătratul distanţei
De rămâi tot radicală şi îmi neglijezi iubirea
Ca pe-a opta zecimală, mi se schimbă toată firea.
Şi cuprins de indignare văd înaintea mea roş.
Gînduri negre dau năvală ca soluţiile-n cos,
Şi imagini defilează ca pe-un eteric covor,
Ca şirul de derivate din fornula lui Taylor.
Dar de mi-ai primi iubirea, ar sări ca într-un vis,
Ca o funcţie discontinuă din infern în paradis!
Matematica, << Gazeta>>, aceste duioase-amoruri,
Le-aş sacrifica pe toate; noi aspiraţii, noi doruri,
Dintr-o lume transcendentă pân-acum pentru mine,
M-ar cuprinde, m-ar preface, de-aş sta alături de tine!
Care aduce << Gazeta>> focarul ambiţiunii
Oricăriu zis <<matematica>> realist ce se respectă,
Căci numai tu ai secretul, de fericire complectă!
Singura problemă care m-ar interesa pe mine
Ar fi cum să-mi schimb fiinţa ca să pot fi demn de tine,
Tot ce-ai spune pentru mine axiomă-ar rămînea,
Ţi-aş ceda de bună voie autonomia mea!
Şi dacă, precum ţi-am promis, n-oi fi rob voinţei tale.
S-ajung să calculez pe e c-un milion de zecimale.
Să sufăr până-n clipa cînd s-or tăia două paralele
Iar distanţa dintre noi să fie fixă ca-ntre ele.
Să stau aşteptând iubire până când s-or rezolva.
Mult celebra chestiune, teorema lui Fermat.
Să-nghit Geometrografia propusă de Ionescu
Să fiu zvîrlit in lună ca ghiuleaua lui Lalescu
M-apune epi-elipsia si orice altă hiperbolă
Să crească-n progresiunea cu-o raţie fenomenală
Să s-anuleze in mine şi iubirea, şi speranţa
S-au să măsor de le minus la plus infinit dintanţa!
Să mă consume văpaia focarelor ce ai sub gene
Şi să fiu trecut prin ciurul grecului Eratostene
Dar dac-o fi intre noi să rămînă-ntr-una armonie
Să ne iubim păn-vă scoate Ioachimescu-o geometrie
Şi dacă tot refractară, nereductibilă eşti
Nu mai mă privi pe mine, ca natură s-o priveşti
Căci precum inversiunea schimbă radical figura
Tot aşa sufletul nostru ni-l modifică ,, natura,,
Iar dacă privesc în lume şi atent mintea-mi deschid
Văd oriunde ne-ntrecută stiinţ-a lui Euclid
Noaptea ce ne-nvăluieşte e-o ecuaţie imensă
Cât necunoscut cuprinde obscuritate intensă!
Cerul este-o emisferă cu multiple puncte date
Zise stele ce se mişcă în cercuri nedeterminate
Ele fac figuri de aur neşterse incă devreme
Ce-nainte de a fi lumea au servit în teoreme
Luna sau suplinitoarea Soarelui cînd e lipsă
E suprafaţa închisă într-un cerc şi o elipsă
Oamenii pierduţi în noapte: puncte mobile-agitate
Rîul: o sinusoidă lucind in pete-argintate
Iar misterioasa umbr-ă unde sălcilor de pe mal
E proiecţia pe apă făcută ortogonal
Cocostîrcul ce măsoară balta cu-aşa nobil pas
Cu picioarele şi ciocul formeză câte-un compas
Puntea este-o teoremă, o cunosc bine şcolarii
A făcut-o Pitagora şi no pot trece măgarii
În translaţii şi rotaţii ducem mai deparet vântul
Frunzele care în goană-ating tangenţial pământul
Si din atmosferă rece liniştit se lasă-n şoapte
Pe un arc de parabolă încet păsările de noapte
Şi tu nu simţi cum natura cu-o putere infinită
Ne atrage, ne indeamna să fim funcţie-implicită?
Şi cînd de voci mai profane ţi seama la orice pas
A fortiori rezultă s-asculţi al naturii glas
Tînărul tăcu şi-n calmul atmosferei monoton
Se-auzeau dar două inimi ce băteau în unison
Cum mai simţiţi tu poezia şi cît de frumos vorbeşti
Cînd te-ascult mă simt răpită către sferele cereşti
Ea pronunţase sentinţa el pătruns emoţionat
Zăpăcit de fericire o priveşte transportat
În sfîrşit mi-am ajuns scopul te-am văzut înduioşat