Miorita Violet

Pe-un picior de plai,
La Izvor, pe Splai,
Iată vin la vale
Pentru confruntare,
Două siluete
Mândre, violete.

Unul e Traian,
Baciul constăntean
Mergand pe furiş,
Şi privind cruciş.
Cu engleza “unsă”,
Si şuviţa tunsă.

Iar celălalt e,
Lider PSD.
Familist convins,
Prostănac distins,
Care bea şampanii
Când il bat duşmanii.

Se strânse Băselu’
Şi cu tot cartelu’
Şi se tot vorbiră
Şi se sfatuiră
Pe l-apus de soare
Fix la confruntare

In seara senină
Şi cu lună plină,
Să-i pună lui Geoană,
Sare drept pe rană.
Şi să-i dea incet
Flăcări violet.

Şi cum se gândiră
Indată porniră.
După doar o tură
Pe Geoană-l făcură
Una-cu-pamântu’,
Că s-a dus la Vântu.

Şi cu tot cu Crinu’
El pierdu scrutinu’.
Imbătat cu suc,
Victor Hrebenciuc
Vine si declară
Că atunci, joi seară

S-au aprins încet
Flăcări violet,
Luminând în şoapte
Un mandat de-o noapte
De această dată,
Foarte revoltată,

Mihaela Geoană
Ca o primă-doamnă
Declară că ştie
Că a fost magie
Acuzând frenetic
De-atac energetic.

Căci soţul iubit
Atunci i-a şoptit:
“Au, dragostea mea,
M-a pişcat ceva”.
Şi o tară-ntreagă
Nu poa’ sa-nţeleagă,

Care vrăjitoare
Ar putea fi-n stare
Să facă magie
La preşedinţie.
Băsescu declară
Ca să ştie-o ţară:

“Vinovat mă fac
De acel atac.
Avea Boc la el
Patru Duracell
Şi m-a sfătuit
Ca să le inghit

C-o să-mi dea vigoare,
Pentru confruntare.
Dar era prea mult,
C-am mâncat iaurt.
Şi vrând sa le-ascund
Le-am băgat in fund.

(Şi-acum d-asta par
Şi eu găozar).
Şi-ntr-un plin avânt,
Am scăpat un vânt

Romania …bilantul unui simplu cetatean

Capitolul 1. Asemanari

1.1. Avem aceleasi hidrocentrale construite pana in 1989, cu precizarea ca pe unele, cat de curand le vom face cadou.
1.2. Avem aceleasi termocentrale construite pana in 1989 si aceleasi retele de transport electric.
1.3. Avem aceiasi centrala atomica.
1.3. Avem aceleasi sosele si autostrazi in proportie de 99%.
1.4. Avem aceleasi spitale construite pana in 1989.
1.5. Avem aceleasi camine, complexe, studentesti si aceleasi facultati de stat.
1.6. Stam si acum la cozi. Sinistru e ca acum stam la coada la banca, la coada sa platim impozitul sau gazul, la coada sa prindem mai stiu eu ce promotie sau la coada sa depunem cererea de somaj.
1.7. La fel ca pana-n 1989, vedem hotul dar inchidem ochii.
1.8. La fel ca pana-n 1989, ne uitam la TV si nu avem ce sa vedem.
1.9. La fel ca pana-n 1989 ne mintim spunandu-ne ca: presedintele singur, nu are ce sa faca.
1.10. La fel ca pana-n 1989 ne plangem ca-i greu dar noi o ducem bine.
1.11. La fel ca pana-n 1989 ne amenintam copiii sa invete bine, spunandu-le ca fara carte nu au parte.
1.12. La fel ca pana-n 1989 cei fara carte sau cu studii cumparate, sunt numiti politic in functii de conducere.
1.13. La fel ca pana-n 1989 locurile la facultatiile de stat sunt foarte putine.
1.14. La fel ca pana-n 1989 incercam sa ne platim datoriile.
1.15. Avem acelasi metrou ca si in 1989.
1.16. Avem aceleasi linii de tranvai si troilebuz.
1.17. Avem aceleasi parcuri dar distruse, aceleasi zone de agrement dar ruinate, aceleasi baze de tratament dar instrainate sau lasate in paragina, aceleasi lacuri termale si bai populare dar acum cu taxe mult mai mari.
1.18. Avem aceleasi mine dar inchise, aceleasi sonde petroliere dar cesionate pe 2 lei, aceleasi gradinite si camine!
1.19. Avem aceleasi statiuni turistice dar fie lasate de izbeliste, fie date cadou.
1.20. Avem aceleasi bogatii naturale, inepuizabile ( aur, neferoase, marmura, minereuri feroase, uraniu, gaz, hidrogen sulfurat).
1.21. Avem aceleasi fantani dar secate, aceleasi izvoare de apa minerala.
1.22. Avem aceleasi centre de cercetare dar fara cercetatori.
1.23. Si acum ca si pana-n 1989, ne multumim sa spunem bancuri despre politicieni.
1.24. Si acum ca si pana-n 1989, ne lasam condusi precum o vita la abator.

Capitolul 2. Deosebiri

2.1. Hidrocentralele ce le avem sunt amortizate contabil. Costul de productie este acum de 10 ori mai mic iar cel pe care-l platim de 10 ori mai mare?!
2.2. Termocentralele pe care le avem sunt si ele in aceasi situatie ca a hidrocentralelor in schimb aici ne confruntam cu alt aspect si anume cu cel al aprovizionarii cu carbune de import daca ar fi fost posibil, cu siguranta politicienii nostri, ar fi importat si apa pentru varianta hidro. Amortizarea termocentralor, duce la costuri foarte mici de productie, in schimb comisioanele de la import au grija sa regleze pretul. Aceleasi comisioane vin a corecta pretul si in varianta hidro, comisioane de milioane de euro primite pentru revizii tehnice uzuale la preturi de milioane!
2.3. Incredibil, importam apa grea de la o firma din paradisul fiscal care o cumpara(importa) din…ROMANIA! Transportul e foarte rapid, el facandu-se pe hartie! Teoria ca energia electrica este aproape gratuita nu e valabila si pentru Romania.
2.4. Soselele si autostrazile sunt aceleasi dar cu un trafic de 10 ori mai mare.
2.5. In spitale acum trebuie sa vii cu seringa ta si cu medicamentele tale.
2.6. Statul la coada e privit ca ceva normal. Am stat 2 ore la BCR Serban Voda, le-am facut sesizare si un pic de circ, i-am intrebat daca-si dau seama ca ceea ce fac e furt, furt de timp si normal ar fi sa ma pontez si sa fiu platit de banca. Angajatii radeau iar pinguinii de la coada ma priveau ca pe un ciudat.
2.7. Daca ceri restul la taxi, spun ca nu au schimbat, daca vrei restul de la Mega Image trebuie sa te lupti sa-l culegi de pe sticla, daca lasi ciubuc prea putin, ti se bate obrazul.
2.8. Pana-n 1989 eram mintiti 2 ore/zi, la televizor! Acum suntem mintiti 24 de ore /zi.
2.9. Pana-n 1989, presedintele era laudat de patriarhul Romaniei, acum presedintele pupa mana patriarhului. Homosexualitatea e prezenta la cele mai inalte nivele, a pupa mana cuiva, este o optiune sexuala!
2.10. In ziua de azi, poti face o facultate si numai cu bani. Examenele de semestru sunt teste grila, iar subiectele sunt postate pe net cu 2 saptamani inainte!!!
2.11. Exploatarea resurselor naturale se face de catre privati, care dau statului Roman, intre 3-12% din valoare ! Protectia sociala are un alt sens, a-l aduce pe om la nivelul de inteligenta si sau cunoastere/percepere al ierbivorelor e factor de echilibru si liniste sociala. Eliminarea fizica a pensionarilor si celor asistati social e plus valoare, si trebuie facuta intr-un cadru legal!
2.12. Astazi se fac consolidari la tronsoane de cai de tranvai unde nu e cazul doar pentru a incasa comisionul. Toata clasa politica asteapta cutremurul ca pe Dumnezeu
2.13. Pana-n 1989 fiecare cetatean mergea in concediu, o data la mare si o data la munte. Azi doar 5% isi mai permit!
2.14. Pana-n 1989, banii obtinuti din exploatarea resurselor naturale, erau directionati catre protectia sociala, astazi sunt directionati catre protectia MAFIEI!
2.15. Apa plata e la fel de scumpa ca berea?
2.16. Cumparam Cola la acelasi pret cu laptele, daca nu mai scump. In loc sa ne hranim copiii ii otavim cu mana noastra!
2.17. Parizerul e facut din celuloza alimentara si prafuri extrem de toxice. Toate preparatele contin aditivi toxici ce permit absortia apei. Am ajuns sa cumparam apa la pret de sunca presata. Am ajuns sa ne cumparam propia moarte in rate!
2.18. Banii ce n-i se fura zi de zi, se intorc inapoi sub forma de imprumut. Cine are interes sa se opreasca jaful atata timp cat acesta genereaza dobanzi acelorasi hoti. Daca am incerca sa-i falimentam pe acesti criminali economici, ce fac profit otravindu-ne,cu acordul tacit al statului si de ce nu si al nostru, nu ne-ar ramane decat sa bem apa si sa mancam cartofi si paine dar si atunci nu sunt sigur ca nu ne-ar otravi apa! Exista o vorba veche SCAPA CINE POATE! eu unul va spun sincer ca SCAPA CINE SE TREZESTE! Invadatorii nu ne invadeaza pentru ca inca suntem prea multi!

Capitolul 3. Specific Romanesc

3.1. Numai in Romania platesti comision de consultare cont, facuta la bancomat.
3.2. Numai in Romania patesti comision cand retragi numerar de pe card.
3.3. Numai in Romania termenele de prescriptie a amenzilor nu sunt respectate.
3.4. Numai in Romania au fost date si inca se mai dau legi pentru o zi!
3.5. Branza e mai scumpa decat carnea.
3.6. Nucile noastre mai scumpe decat nuca de cocos.
3.7. Laptele simplu mai scump decat laptele batut.
3.8. Portocalele mai ieftine decat merele.
3.9. Cartile sunt mai ieftine decat revistele.
3.10. Muzica buna e mai ieftina decat muzica proasta.
3.11. Maslinele umplute cu gogosar sunt mai ieftine decat maslinele umplute cu sambure.
3.12. Vinul este mai ieftin decat strugurii.
3.13. Pixul cu mina este mai ieftin decat mina de pix fara pix.
3.14. Ciupercile sunt mai scumpe ca si carnea de pui.
3.15. Criminali precum Iliescu au paza oficiala de stat, SPP, platita de cei impotriva carora au fost facute crimele.
3.16. Venitul minim si pensile sunt impozitate ( supuse taxarii).
3.17. Hotararile luate de popor prin referendum sunt apoi ignorate
3.18. Statul are o relatie sexuala cu cetateanul, regulandu-l in toate pozitiile posibile. Pozitia 89, in grup, e practicata de 20 de ani!

Plugusorul Academiei Catavencu

Victor Ponta

Aho, aho, copii şi taţi,

mame şi pensionaţi,

Lângă Boc v-alăturaţi

Şi cu vorbe vă-nfruptaţi!

Mâine criza se-nteţeşte

Bugetarul se-nrăieşte

Şi începe a urla,

Cum vrea Opoziţia.

Ia mai răbdaţi, măi, hăi, hăi!

Mircea Geoană

S-a sculat mai an

Băsescu Traian

Şi-a încălecat

Încă un mandat,

Care mi l-a luat

Când m-am bucurat.

Când am ţopăit

Şi m-a ciuruit

Ca mi-a pus în plete

Flăcări violete!

Ia mai săriţi măi, hăi, hăi!

Emil Boc

Aho, aho, stimate mase

Eu sunt Boc, guvernul şase!

Sunt un minunat băiat

Şi maestru la tăiat.

Nu am mare gabaritul

Dar am mare deficitul.

Va driblez ca Adi Mutu

Şi dau gol cu împrumutu’!

Cred că v-aţi păpat norocu’

După pensii, vă tai porcu’!

Ia mai taxaţi măi, hăi, hăi!

Crin Antonescu

Aho, aho, se face seară

Merg să lupt deci pentru ţară.

Pentru ţară şi popor

Numai la televizor.

Situaţia e groasă

Nu e de ieşit din casă.

Iar la anul, spun curat

Fac politică din pat.

Ia mai chiuliţi măi, hăi, hăi!

Roberta Anastase

Iarna-i grea, Roberta-i mare

Când se scoală în picioare.

Dacă vreţi să număraţi

Doar la mine apelaţi.

Din cinci voturi amărâte

Eu vă fac vreo două sute.

N-are lumea ce mânca?

Luaţi de-aici reţeta mea.

Daţi-mi două-trei sarmale

Şi vă număr cinşpe oale.

Ia mai număraţi măi, hăi, hăi!

Corneliu Vadim Tudor

Io-mi iubesc tare poporu

Şi îmi place pluguşorul

Dar vreau să vă zic ceva:

Io-s cam dus cu sorcova.

Nu mă plâng de compensate

Fiindcă am imunitate.

Nu ma tem de salmonela

Boala mea e Marko Bela.

Ia mai urlaţi măi, hăi, hăi!

Elena Udrea

ALRO, ALRO, oameni bogaţi

Staţi puţin, nu mă sunaţi,

Poate suntem ascultaţi.

Si-apărem în stenograme

Când moare lumea de foame.

Vă aduc de la Palat

Contracte bune, de stat

Cu partidul Democrat.

Ţara să o dezvoltăm

Şi poşete să ne luăm.

Sănătate, mult noroc

Şi pantofi mişto, cu toc!

Ia mai croşetaţi măi, hăi, hăi!

Dan Diaconescu

Senzaţional! Aho!

Doar la mine în studio.

Întrebarea OTV:

Este bine sau nu e

C-anul se-nnoieşte des?

Trimiteţi un SMS!

Şi mai am ceva să spun

Numai pentru Moş Crăciun.

Moşule, ce te-aş ruga:

Ad-o pe Elodia!

Ia mai săpaţi măi, hăi hăi!

Elena Băsescu

Aho, aho, de la Bruxelles,

Unde sunt fotomodel

Şi îmi văd de interesuri.

Vă doresc ţoale Chanel

Şi-un an nou plin de succesuri!

Traian Băsescu

Aho, aho, poporul meu

Să ştiţi, îmi e şi mie greu!

Mi-e greu şi capul şi ficatul

C-am reformat azi noapte statul.

S-a umplut, ziceţi, paharul?

Nu-nţeleg unde-i amarul!

Ca cât e paharul plin

Ai uitat de orice chin!

Ia mai turnaţi măi, hăi hăi!

Marko Bela

Aho, aho, coleg valah

Hai c-am scos ţara din crah!

Fără noi la guvernare

N-avea lumea de mâncare.

Fără unguri la putere

Nu curgea lapte şi miere.

Şi de n-aveam noi securea

Nu se lumina pădurea.

Ce-i dorim la România?

Puţin autonomia.

profesorii si 25%

Base: Daniele, le-ai oprit 25% la profesori?
Funeriu: Da!
B: Si mai vin la scoala?
Fun: Da!
B: Sa le mai tai 25%!
Dupa un timp B: Daniele le-ai taiat ?
Fun: Da!
B: Si mai vin la scoala?
Fun: Da!
B: Mai taie 25%!
B: Daniele mai vin profesorii la scoala?
Fun: Da!
B: Taie ..
Fun :Sunt ultimii 25%!
B: Taie-i! Dupa un timp..
B: Mai vin profesorii la scoala?
Fun: Da!
B: Formidabil! Ia pune-i sa plateasca la intrare! 

CAND SE FURA, CUM SE FURA !

CAND SE FURA, CUM SE FURA !

– inainte de ‘89 toti romanii furau echitabil unii de la altii. Statul ii fura echitabil pe tovarasi, iar tovarasii furau statul.

– 1990-1996 se fura pe scheme si inginerii financiare de tip piramidal. Cei care au furat s-au numit mai tarziu oameni de afaceri.

– 1996-2000 se fura din privatizari. Comisioane de zeci de milioane de euro, industrii intregi vandute pe 1 leu. In perioada asta se nasc industriasii gen Patriciu.

– 2000-2004 se fura din marile privatizari, retrocedari si derogari de la plata taxelor si impozitelor. Cei care au furat s-au numit mai tarziu moguli.

– 2004-2008 se fura din investitii si contracte cu statul. Statul a investit in buzunarele smecherilor. Cei care au furat azi le spunem “baieti destepti”.

-2008-2010 privatizari nu se mai pot face, investitii nu, ca a venit criza. Asa ca s-a furat direct din bugetul statului.

-2010 – prezent bugetul nu mai exista. Asa ca se fura direct din buzunarul romanilor, salarii, pensii…!

Autostrazile in Romania

Dumnezeu s-a saturat ca, lumea tot trecea din Rai in Iad si invers.

A hotarat sa faca un gard intre Rai si Iad.

A chemat pe organizatorul de licitatii, pe Sf. Petru si i-a cerut sa-i gaseasca cei mai buni constructori.

Sf. Petru dupa indelungi licitatii electonice a adus in fata Domnului 3 constructori: un francez, un american si un roman.

Dumnezeu ii ia la intrebari:

– Francezule, cu cat imi faci gardul?

Francezul raspunde:

– Cu 5000 de euro. Folosesc tehnologie franceza de ultima generatie, muncitori chinezi toti unu si unu.

– Americanule cu cat imi faci gardul?

Americanul raspunde:

– Cu 10000 de euro, dar folosesc tehnologie de ultra-noua generatie, stalpi cu senzori de miscare, fire wireless, camere de filmat prin satelit cu servere etc.

– Romanule cu cat imi faci gardul?

Romanul raspunde:

– Pai, cu 15000 de euro.

Pai si ce faci de banii astia, intreaba Domnul.

– Pai (si apropiindu-se de urechea Domnului) iti dau Tie 5000 de euro ca mi-ai dat licitatia, 5000 de euro ii tin eu ca am castigat licitatia, iar restul de 5000 ii dam francezului sa faca gardul.

MORALA:

Cam asa se realizeaza cele mai multe investitii in RO, printre care si …..construirea de autostrazi;

Ati vazut vreodata gard intre Rai si Iad ?

-Nu.

Nici autostrazi in Romania nu vei vedea.

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ…

La facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni să prospere, a hotărât să dea printr-o “Lege Divină” fiecărei naţii câte două virtuţi.

Astfel, El i-a facut :
– pe elveţieni – ordonaţi şi respectuoşi faţă de legi;
– pe nemţi – disciplinaţi şi raţionali;
– pe englezi – perseverenţi şi studioşi;
– pe japonezi – muncitori şi răbdători;
– pe unguri – hotărâţi şi buni meseriaşi;
– pe francezi – culţi şi rafinaţi;
– pe spanioli – veseli şi ospitalieri
…..şamd.
Când a ajuns la români, I-a spus îngerului consilier care şi nota:
– românii vor fi inteligenţi, cinstiţi şi buni politicieni..
Dupa ce a publicat-o în “Monitorul Celest”, îngerul a remarcat:
– Doamne, ai dat tuturor popoarelor câte două virtuţi, iar românilor trei. Oare în acest fel, nu cumva ei îi vor depăşi şi exploata pe toţi ceilalţi ?
– Aoleu, aşa e ! Ai dreptate ! Atunci să revenim cu o “Ordonanţă de urgenţă”.
” Pentru că virtuţile Dumnezeieşti, odată acordate, nu se mai pot lua înapoi, precizez că nimeni nu va putea avea si folosi mai mult de două virtuţi, în acelaşi timp!”
Şi astfel, se explică de ce românii:
– care sunt inteligenţi şi cinstiţi, în nici un caz nu fac politică;
– cei care sunt cinstiţi şi fac politică, in mod sigur nu sunt inteligenţi;
– care fac politică şi sunt inteligenţi, categoric nu sunt cinstiţi.