realism si poezie

O noapte de mai cu lună în grădină la Copou,

Pe o bancă eroina, in fund nobilul erou,

Ea o gingaşa elevă, un tânăr realist,

Ea stă trista, gânditoare, el emoţionat si trist.

Dar deodată se transformă, faţa i se luminează,

Se inspira-şi ea avântul si spre dânsa-naintează.

‘’Tremurând ca la tabelă cand mi-am incercat norocul

Si concursului  « Gazetei «  am vrut ca să-i înfrunt focul,

Alb… ca şi lucrarea scrisă ce atunci am prezentat-o

Astfel mi-am luat curajul sa-ţi vorbesc tie-adorato !

Când treci zveltă şi subţire parca-i fi o integrală,

Cum să nu te-adore-un tânăr de clasa a XII-a reală ?!

Ca un zero supra zero stau în nedeterminare

Sufletul mi-l chinuieşte o problemă ingrozitoare:

Te-am văzut trecând pe stradă, m-ai cucerit dintr-odată

Si tu m-ai văzut pe mine? Reciproca-adevărată-i?

Nu cerca ca prin tangenţa sa-mi ocolesti intrebarea,

Dă-mi sentinta mai degrabă, mă cuprinde nerăbdarea,

Căci de mi-ai intinde arcul inimii mai mult de ,

Ai trece peste limită şi, vai, va putea plesni !

Calculînd cu logaritmi unghiul sufletului tău

L-am găsit destul de mare ca să-ncap în el şi eu.

Nu cer prea mult de la tine, nu am nici un gând demonic

Numai ca doi buni prieteni să fim în raport armonic.

Totu-n mine convergează către-un scop suprem :iubirea

Şi din ea îmi derivează chinul şi nenorocirea.

Căci dorinţa-i infinită, dar puterea totdeauna

Mărginită ca un sinus între minus şi plus una

Şi iubirea n-are maxim, creste făr-a se opri,

Derivata-i pozitivă oricând si oricum ar fi.

Fericirea mea-i o fracţie cu numărătorul zero,

Numai de tine depinde s-o modifici, scumpă Hero!

Căci , dac-ai muta pe zero şi l-ai pune numitor,

Ea s-ar face infinită, eu fericit muritor.

Cînd ceva nu-ţi place ţie mă supără şi pe mine;

De eşti veselă sunt vesel, eu sînt funcţie de tine

Îmi descompun sufletu-n serii, să-l poţi mai bine-aprecia

Ş-apoi ca binomul lui Newton, să-mi dezveleşti inima ta

Ecuaţie nedezlegată e sufletu-ntreg al tău

Şi cine-ncearcă s-o rezolve complică problema mai rău.

Dar n-ai să elimini din mine nici prin metoda lui Cauchy

Credinţa că, la urma urmei, tot voi putea-o rezolvi!

Admite-mă lînga tine pentru studierea temei

Să găsesc soluţiunea care convine problemei.

Stând departe faţă-faţă, vom fi tot indiferenţi,

Nu astfel se manifestă simţirea între studenţi,

Căci totdeauna iubirea, care-i limita speranţei,

E invers proporţuionlă chiar cu pătratul distanţei

De rămâi tot radicală şi îmi neglijezi iubirea

Ca pe-a opta zecimală, mi se schimbă toată firea.

Şi cuprins de indignare văd înaintea mea roş.

Gînduri negre dau năvală ca soluţiile-n cos,

Şi imagini defilează ca pe-un eteric covor,

Ca şirul de derivate din fornula lui Taylor.

 

Dar de mi-ai primi iubirea, ar sări ca într-un vis,

Ca o funcţie discontinuă din infern în paradis!

Matematica, << Gazeta>>, aceste duioase-amoruri,

Le-aş sacrifica pe toate; noi aspiraţii, noi doruri,

Dintr-o lume transcendentă pân-acum pentru mine,

M-ar cuprinde, m-ar preface, de-aş sta alături de tine!

Care aduce << Gazeta>> focarul ambiţiunii

Oricăriu zis <<matematica>> realist ce se respectă,

Căci numai tu ai secretul, de fericire complectă!

Singura problemă care m-ar interesa pe mine

Ar fi cum să-mi schimb fiinţa ca să pot fi demn de tine,

Tot ce-ai spune pentru mine axiomă-ar rămînea,

Ţi-aş ceda de bună voie autonomia mea!

 

Şi dacă, precum ţi-am promis, n-oi fi rob voinţei tale.

S-ajung să calculez pe e c-un milion de zecimale.

Să sufăr până-n clipa cînd s-or tăia două paralele

Iar distanţa dintre noi să fie fixă ca-ntre ele.

Să stau aşteptând iubire până când s-or rezolva.

Mult celebra chestiune, teorema lui Fermat.

Să-nghit Geometrografia propusă de Ionescu

Să fiu zvîrlit in lună ca ghiuleaua lui Lalescu

M-apune epi-elipsia si orice altă hiperbolă

Să crească-n progresiunea cu-o raţie fenomenală

Să s-anuleze in mine şi iubirea, şi speranţa

S-au să măsor de le minus la plus infinit dintanţa!

Să mă consume văpaia focarelor ce ai sub gene

Şi să fiu trecut prin ciurul grecului Eratostene

Dar dac-o fi intre noi să rămînă-ntr-una armonie

Să ne iubim păn-vă scoate Ioachimescu-o geometrie

 

Şi dacă tot refractară, nereductibilă eşti

Nu mai mă privi pe mine, ca natură s-o priveşti

Căci precum inversiunea schimbă radical figura

Tot aşa sufletul nostru ni-l modifică ,, natura,,

Iar dacă privesc în lume şi atent mintea-mi deschid

Văd oriunde ne-ntrecută stiinţ-a lui Euclid

Noaptea ce ne-nvăluieşte e-o ecuaţie imensă

Cât necunoscut cuprinde obscuritate intensă!

Cerul este-o emisferă cu multiple puncte date

Zise stele ce se mişcă în cercuri nedeterminate

Ele fac figuri de aur neşterse incă devreme

Ce-nainte de a fi lumea au servit în teoreme

 

Luna sau suplinitoarea Soarelui cînd e lipsă

E suprafaţa închisă într-un cerc şi o elipsă

Oamenii pierduţi în noapte: puncte mobile-agitate

Rîul: o sinusoidă lucind in pete-argintate

Iar misterioasa umbr-ă unde sălcilor de pe mal

E proiecţia pe apă făcută ortogonal

Cocostîrcul ce măsoară balta cu-aşa nobil pas

Cu picioarele şi ciocul formeză câte-un compas

Puntea este-o teoremă, o cunosc bine şcolarii

A făcut-o Pitagora şi no pot trece măgarii

În translaţii şi rotaţii ducem mai deparet vântul

Frunzele care în goană-ating tangenţial pământul

Si din atmosferă rece liniştit se lasă-n şoapte

Pe un arc de parabolă încet păsările de noapte

 

Şi tu nu simţi cum natura cu-o putere infinită

Ne atrage, ne indeamna să fim funcţie-implicită?

Şi cînd de voci mai profane ţi seama la orice pas

A fortiori rezultă s-asculţi al naturii glas

 

Tînărul tăcu şi-n calmul atmosferei monoton

Se-auzeau dar două inimi ce băteau în unison

 

Cum mai simţiţi tu poezia şi cît de frumos vorbeşti

Cînd te-ascult mă simt răpită către sferele cereşti

 

Ea pronunţase sentinţa el pătruns emoţionat

Zăpăcit de fericire o priveşte transportat

În sfîrşit mi-am ajuns scopul te-am văzut înduioşat