Cand?
21 aprilie – 21 mai
Vorba lor: “CE-I AL MEU, E-AL MEU”
Cum e zodia asta?
Taurul e un semn solid, perseverent si de incredere. Dar se ataseaza atat de tare de lucruri, persoane si idei, incat ajunge, obligatoriu, sa faca fixatii.
Personalitate: Taurul e recunoscut pentru stabilitate şi perseverenţă, de fapt două modalităţi de exprimare a lipsei de imaginaţie. Universul lui se mărgineşte la ce poate să vadă, să guste sau să pipăie. Noţiunile complexe îl tulbură profund, iar îndărătnicia lui n-are semăn – dacă a apucat într-o direcţie, aşa o ţine. O schimbare de macaz ar implica un efort fizic şi intelectual prea mare pentru lenea lui. În ciuda obtuzităţii, dă însă dovadă de o aprigă viclenie atunci când îşi apără pielea sau vrea să obţină ceva. E maestru în a scoate castanele din foc cu mâna altuia. Dincolo de falnica-i robusteţe, Taurul ascunde o abominabilă laşitate.
Ce “PASARELE” are?
Obsedat de stabilitate si siguranta, are impresia ca este la adapost doar daca acumuleaza. De aici vine atat lacomia lui proverbiala, cat si simtul de posesiune exagerat. Majoritatea Taurilor nu gandesc decat in termeni ca bani, case, masini, haine si bijuterii. Atasamentul fata de oameni (familie, partener de cuplu, prieteni, colegi) e la fel de puternic si de obsesiv, si are la baza aceeasi teama de schimbare.Prejudecatile si ideile fixe au un mecanism putin diferit: Taurul gandeste practic si temeinic, dar cam incet – si odata ce si-a format o parere (fie ea buna sau rea) nimeni nu i-o mai poate schimba. Nu are flexibilitate si nici capacitatea de a nuanta.
Cand face urat?
Taurul poate deveni periculos daca isi canalizeaza forta pe fagasul fanatismului (exemple – Hitler si Marx).
Cum se roaga atunci cand se afla la ananghie?
Doamne, te rog frumos ajuta-ma sa invat sa accept schimbarea in viata mea. Dar nu acum, mai lasa-ma sa mai astept un pic.
Scuzele:
Am mai facut asta de multe ori si nu am stiut ca este gresit. Credeam ca voi economisi niste bani prin asta. Nu mi-am dat seama. Aveam de gand sa repar totul cat de curand. Mi-era foame.
Daca ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?
Drum ingustat. Depasirea interzisa.
De cati …este nevoie ca sa schimbi un bec?
Se gandesc intotdeauna la toate, asa ca folosesc becuri care nu trebuiesc schimbate.
Planeta dominantă: Venus, planeta trăndăviei şi a lascivitătii,
Animalul sacru: vaca indiană
Meseria potrivită: contabil, lăutar, coafeză, manechin, porn-star, degustător de maioneză.
Pizza magică: Rusticana
Medicamentul norocos: întăritoarele (sexuale)
Personalitati in viata: Eu, Ramona, Nicoleta, Ioana, Geta, Ada