Fixuri si pasarele ale Sagetatorilor

Cand?
22 noiembrie – 21 decembrie

Vorba lor: “CU MINE VORBESTI?”

Cum e zodia asta?
Entuziast si optimist, Sagetatorul e un adaptabil care nu prea face fixatii.

Personalitate: Săgetătorul este un inconştient optimist, a cărui specialitate este datul cu bâta în baltă: scoate perle după perle cu un aer de savant atotştiutor, face glume proaste şi râde fără rost. Este un snob care-şi poartă hainele cu etichetele pe-afară şi se laudă cu vedetele de teleshopping pe care le frecventează. Promite marea cu sarea, dar când trebuie să-şi ţină promisiunile este lovit de amnezie. Adoră maşinile, pe care le conduce cu plăcere şi cu mare viteză, în cei mai falnici pomi de pe marginea drumului. fiindcă se crede cel mai tare, se bagă în bucluc şi trece razant pe lângă dezastre. Scapă însă cu bine, căci beneficiază de clauza berzei chioare, care i-a fost acordată pentru a nu rămâne zodiacul doar cu 11 zodii. Când se îndrăgosteşte, iubeşte cu foc, din toată inima … Problema e că, având o inimă foarte mare, alesul sau aleasa se poate trezi într-un ventricul teribil de aglomerat.

Ce “PASARELE” are?
Are, totusi, unele sensibilitati care pot duce la suparari si complicatii. Mai intai, e snob si oportunist – nu pierde nici o ocazie sa aminteasca de relatiile lui cu “lumea buna” si sta cu ochii roata dupa evenimentele mondene de pe urma carora ar putea profita. In fapt, este foarte conventional si pune mare pret pe ce spune lumea despre el. Sufera de “sindromul supraevaluarii”, care ii poate strica planurile de “respectabilitate”. Ii e greu sa-si recunoasca limitele si se baga in situatii care-i depasesc posibilitatile. De aici actiunile iresponsabile, promisiunile neonorate, incurcaturile financiare sau chiar legale. Fiind cel mai norocos din zodiac, pana la urma scapa cu bine din toate. Iar apropiatii il iarta, fiindca e vesel, simpatic si “baiat bun”.

Cand face urat?
Daca-i spui ca e snob, se supara, pretinzand ca e doar modern si sociabil.

Cum se roaga atunci cand se afla la ananghie?
Oh atotputernicule, atotstiutorule, atotiubitorule, omniprezentule, vesnicule Dumnezeu, te rog inca o data: ajuta-ma sa nu mai exagerez.

Scuzele:
Trebuia sa fac asta, altfel eram dat in judecata. Avocatul mi-a spus ca totul este in regula. Ce mare lucru? Guvernul este de vina. Este un lucru rasist (sexist sau o decizie politica gresita).

Daca ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?
Sfarsitul tuturor restrictiilor.

De cati …este nevoie ca sa schimbi un bec?
Ei nu schimba becuri, dar te pot invata pe tine cum sa faci acest lucru.

Planeta dominantă: Jupiter, planeta exceselor şi a glumelor proaste.

Animalul sacru: grangurul

Meseria potrivită: parlamentar, sociolog, pocherist, paraşutist, turist.

Pizza magică: Hawaiana.

Medicamentul norocos: laxativele.

Personalitati in viata: Nicu

Fixuri si pasarele ale Scorpionilor

Cand?
23 octombrie – 21 noiembrie

Vorba lor: “MA TEM DE TRADARE”

Cum e zodia asta?
La capitolul obsesii si frustrari, Scorpionul detine suprematia. Este cel mai framantat si suspicios semn din zodiac.

Personalitate: Scorpionul are foarte mult magnetism personal: atrage cuiele ruginite, cutiile de conservă, dramele şi ghinioanele. Are emoţii intense, idei fixe şi puterea de a deochea … Este atât de încordat, încât dă impresia că suferă, iar încordarea lui face să se defecteze obiectele din jur … Chiar şi cei apropiaţi sunt profund afectaţi, de unde şi bafta pe care o are la moşteniri. Ştie ce vrea, dar caută să obţină totul pe căi ocolite. E genul care mai bine îşi otrăveşte duşmanul decât să-i dea un pumn în nas. Paranoic, vede peste tot pericole, intrigi şi conspiraţii. Asta nu-l împiedică să umble cu fitile şi să-i manipuleze pe ceilalţi. Îi consideră prieteni doar pe cei de care se poate folosi, iar prietenii n-au încredere în el, fiindcă ştiu că n-are mamă, tată sau scrupule, şi atacă subversiv, sub centură … În dragoste, este un obsedat sexual frustrat, gelos şi posesiv, care-şi scoate din minţi perechea cu bănuielile şi cu gusturile lui anormale.

Ce “PASARELE” are?
Vesnic nemultumit, sufera de obsesia perfectiunii. E extrem de exigent, atat cu sine, cat si cu ceilalti. Investeste totul, dar vrea totul in schimb. Are insa un dispozitiv intern hi-fi pentru detectarea fisurilor, si reactioneaza intens la ele.Vesnic in garda, se amorseaza instantaneu (chiar inainte de a aparea motivele reale, pe care parca le presimte) si ramane amorsat. E adevarat ca are mania secretelor, ii place sa manipuleze lumea, e gelos, usor paranoic, obsedat sexual, distructiv si autodistructiv. Dar are o personalitate fascinanta si plina de resurse, fiind capabil de performante uluitoare. Asa ca merita sa-l admiri si sa incerci sa-l intelegi, in ciuda “umbrelor” sale.

Cand face urat?
Daca i-ai gresit, nu te amagi crezand ca va uita. Nu uita niciodata si ti-o plateste cand ti-e lumea mai draga.

Cum se roaga atunci cand se afla la ananghie?
Doamne, ajuta-ma sa imi iert dusmanii, macar pe cei vechi de 10-15 ani, chiar daca nenorocitii nu merita.

Scuzele:
Asa ma simteam atunci. Nu m-am gandit ca voi fi prins. Nu am vrut sa o fac. Nimeni nu mai trebuie sa afle acest lucru. Credeam ca sunt pe moarte. Nu stiam ce naiba fac.

Daca ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?
Atentie! Succesiune de curbe deosebit de periculoase.

De cati …este nevoie ca sa schimbi un bec?
Pentru Scorpioni becul nu se schimba. El se transforma. Doar apasa pe un buton si activezi alt bec. Dar de ce intrebi? Esti de la o agentie de asigurari?

Planeta dominantă: Pluto, planeta obsesiilor şi paranoiei.

Animalul sacru: vipera

Meseria potrivită: detectiv, medic legist, pândar, scafandru, vânător de fantome.

Pizza magică: Siciliana.

Medicamentul norocos: extractul de mătrăgună.

Personalitati in viata: Diana, Iusti

Fixuri si pasarele ale Balantelor

Cand?
23 septembrie – 22 octombrie

Vorba lor: “NU SUNT SIGUR…”

Cum e zodia asta?
Balanta e un semn profund relational – pentru ea conteaza enorm sa fie placuta si acceptata de ceilalti.

Personalitate: Balanţa are certe înclinaţii intelectuale, utile în studiul aprofundat al programului tv, şi un înalt simţ artistic, reflectat în flerul cu care-şi asortează pantofii cu lenjeria. Plină de graţie şi eleganţă, umblă cu nasul pe sus, strâmbând suveran din el la orice încălcare a etichetei. Se zice că adoră confortul şi armonia, ceea ce în traducere liberă înseamnă că este leneşă şi n-are principii ferme … Despre Balanţă se mai spune că este o bună colaboratoare şi sfătuitoare: în orice problemă, expune câteva zeci de soluţii, ca apoi să-l lase pe celălalt să decidă. Cât despre vestitul ei echilibru, cel mai în măsură să comenteze ar fi psihiatrul care o tratează. În lipsa lui, se acceptă şi mărturiile apropiaţilor, adânc îngrijoraţi de viteza cu care-şi schimbă părerile şi de costurile mărite ale dulciurilor pe care le înghite atunci când e deprimată. Cel mai de seamă lucru din viaţa ei este dragostea, subiect bogat în detalii picante, prea indecente ca să poată fi relatate.

Ce “PASARELE” are?
Din acest motiv, chiar daca are fixatiile ei, e suficient de diplomata ca sa nu-i agaseze pe cei din jur cu ele. Totusi, se intampla adesea sa te nedumereasca prin nehotararea ei. La origine se afla “mania echitatii” – incearca intotdeauna sa analizeze diferitele aspecte ale unei situatii pentru a fi sigura ca face alegerea justa. Te mai poate sacai cu sintagme de genul “nu e drept”, “pe de alta parte”, sau “stiu ca ai dreptate, dar si el (ea)…”. Uneori e cuprinsa de o ciudata manie a contradictiei, sustinand o opinie adversa, numai de dragul de a… echilibra balanta discutiei!

Cand face urat?
Maniile ei cele mai frecvente tin de nevoia de armonie: “face urat” daca-i e tulburata pacea interioara, daca ii strici ambianta sau daca o agresezi cu zgomote disonante, culori tipatoare ori cu manifestari de prost-gust.

Cum se roaga atunci cand se afla la ananghie?
Doamne, stiu ca ar trebui sa iau deciziile de una singura. Dar, pe de alta, parte, tu ce crezi ca ar trebui sa fac? Astept un sfat din partea ta, un semn, orice.

Scuzele:
Am facut asta numai pentru ca si sotul meu/sotia mea o face. X m-a facut sa fac asta. Nu am putea ajunge cumva la un compromis? M-am luat dupa X,imi cer scuze. Sunt o victima a sistemului si a conjuncturii.

Daca ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?
Intersectie nesemaforizata.

De cati …este nevoie ca sa schimbi un bec?
Pai, de cel putin doua pentru a cumpara becul si de alte cateva pentru a cumpara accesoriile necesare pentru schimbarea becului si poate alte cateva pentru a duce becul inapoi daca este defect.

Planeta dominantă: Venus, planeta trândăviei şi lascivităţii.

Animalul sacru: bibilica

Meseria potrivită: agent matrimonial, arbitru, escortă, gigolo, tester de hamace, rentier.

Pizza magică: Capricciosa.

Medicamentul norocos: gelul anticelulitic.

Personalitati in viata: inca caut

Fixuri si pasarele ale Fecioarelor

Cand?
23 august – 22 septembrie

Vorba lor: “SA ANALIZAM”

Cum e zodia asta?
La cate manii (mai mici sau mai mari) are, Fecioara s-ar mai putea numi si “zodia micilor maniaci”.

Personalitate: Zodiacele critică spiritul critic al fecioarei, punând-o astfel într-o situaţie critică. Cum, pe deasupra, fecioara mai e şi metodica punctuală şi perfecţionistă , sfârşesc prin a-i scoate pe toţi din pepeni. Obsedată de igienă, detalii şi clasificări, este capabilă să caute bacteriile cu lupa, să frece duşumelele periuţa sau să pună rufele în maşina de spălat nu doar pe culori, ci şi ordine crescătoare şi alfabetică. Miroase enervant de curat, ceea ce leagă spiritual de cânii şi pisicile din cartier. Fecioara este o fană a listelor, tabelelor şi regulamentelor pe puncte, subpuncte, care, în loc să-i simplifice, îi încâlcesc teribil existenţa. Scurt, orice fecioară veritabilă este:
1. mereu ocupată cu o mie de nimicuri sau să-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala.
2. tipicară;
3. ipohondră:
4. cicălitoare:
5. cărpănoasă:
6. maniacă:
7. absolut necesară (din păcate).
În dragoste, are căldura unei frapiere şi fantezia unui birocrat …

Ce “PASARELE” are?
Totul izvoraste din atributele semnului: spirit de observatie (care detecteaza chiar si cele mai marunte defecte), simtul amanuntului, puternice tendinte critice, gandire analitica, dragoste pentru ordine, punctualitate si curatenie, tentatia de a clasifica si cataloga. Toate astea sunt bune in munca, dar in relatii devin destul de enervante. Experta in despicatul firului in patru, Fecioara mai sufera de ceea ce am putea numi “obsesia perfectiunii”, “fixatia restului” si “sindromul furnicii”. Pe rand, ar veni cam asa: vrea ca totul sa fie perfect si iti scoate ochii pentru orice fleac, cat de mic. Apoi, econoama, tine socoteala pana la ultimul sfant. In plus, aduna mereu, colectioneaza, stocheaza.

Cand face urat?
Cu cat imbatraneste, cu atat devine mai tipicara si mai pisaloaga. I se iarta insa multe, fiindca e inteligenta, practica, harnica si devotata.

Cum se roaga atunci cand se afla la ananghie?
Doamne, fa lumea un loc mai bun si te rog mult nu repeta greseala de ultima data, ca uite ce-a iesit.

Scuzele:
Contabilul mi-a spus ca totul este in ordine. Doctorul mi-a spus sa procedez asa. Nu stiam ce fac de fapt. Nu m-am putut abtine. Am gresit, nu se va mai repeta. Pot sa si semnez pentru asta.

Daca ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?
Intoarcerea interzisa!

De cati …este nevoie ca sa schimbi un bec?
De obicei una este de ajuns. Oricum, va curata priza in prealabil, va citi informatiile destinate utilizatorului si garantiile becului.

Planeta dominantă: Mercur, planeta trăncănelii şi a isteriilor.

Animalul sacru: ciocănitoarea

Meseria potrivită: analist politic, CTC-ist, agent de dezinsecţie, sora medicală (sau frate) …

Pizza magică: funghi.

Medicamentul norocos: toate, fără excepţie

Personalitati in viata: Romeo, Simona

Fixuri si pasarele ale Leilor

Cand?
23 iulie – 22 august

Vorba lor: “NU-S FRUMOS?”

Cum e zodia asta?
Leul are, intr-adevar, o mare fixatie: propria-i persoana. Dac-ar fi dupa el, chiar si Soarele ar trebui sa se invarta in jurul lui!

Personalitate: Leul este un lider înnăscut şi, ca toţi liderii, se înalţă strivindu-i pe cei cu mai mult bun-simţ decât el. Subordonaţii îi acordă respectul cuvenit, dar l-ar strânge de gât cu maximă plăcere. Ambiţie, ca nimeni altul; consideră că a atins poziţia cuvenită doar atunci când nu mai are vreun loc alb pe cartea de vizită. Se iubeşte atât de mult pe sine încât îşi pupă oglinda de câte ori se crede singur. Este aşa de obsedat de onoruri că, dacă primeşte o cupă la campionatul de şotron, e în stare să umble cu ea atârnată la gât, să vadă lumea cât de grozav este. Atrage atenţia în orice adunare: fie este cel mai înzorzonat personaj, fie aruncă cu banii în toate părţile, fie poartă o armă. Pozează tot timpul, doarme pe stânga fiindcă profilul drept îl avantajează mai mult şi arată cu degetul mijlociu ca să-şi expună mai bine diamantul de multe carate. În dragoste, este la fel de înflăcărat ca un furnal şi la fel de discret o trompetă cu amplificator.

Ce “PASARELE” are?
Obsedat sa placa, sa fie remarcat, admirat, apreciat sau laudat, Leul sufera de “obsesia scenei”. De-aia se si comporta atat de teatral, de-acolo vin gesturile largi si dramatice, pozitiile si “pozele” lui studiate. Are nevoie de aplauze si de complimente, vrea pozitie sociala, renume, diplome si decoratii. In fond, Leii sunt niste oameni deosebiti, plini de vitalitate si resurse, optimisti, nobili, loiali si generosi. Nu le cade bine cand sunt tradati sau subapreciati si sunt foarte posesivi. Analizand lucrurile mai atent, iti dai seama ca in adancul lor sunt terorizati de gandul ratarii, singuratatii sau al lipsei de afectiune. Numai ca sunt atat de mandri, incat nu si-ar recunoaste niciodata temerile. Iar atunci pareaza.

Cand face urat?
Reactioneaza foarte prompt si violent cand sunt jigniti, inselati sau subapreciati.

Cum se roaga atunci cand se afla la ananghie?
Tatal nostru al tuturor, cred ca esti mandru sa ai un fiu ca mine.

Scuzele:
Nu stiam ca ma vede cineva. Nu gandeam clar. Am anumite privilegii, ar trebui sa mi-se ierte acest lucru. As prefera sa uitam cu totii cele intamplate.

Daca ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?
Drum cu prioritate.

De cati …este nevoie ca sa schimbi un bec?
De nici unul. Echipa de profesionisti pe care o au mereu in preajma il va schimba pentru ei.

Planeta dominantă: Soarele, astrul egoismului şi îngâmfării.

Animalul sacru: pupăza

Meseria potrivită: împărat, şef de bloc, portar de hotel, dresor, hingher

Pizza magică: Quattro stagioni.

Medicamentul norocos: toxina botulinică.

Personalitati in viata: Ana-Maria, Mama

Fixuri si pasarele ale Racilor

Cand?
22 iunie – 22 iulie

Vorba lor: “O REZOLVAM NOI”

Cum e zodia asta?
Racul fiind un diplomat, este dificil sa-ti dai seama cat de greu poate fi scos dintr-ale lui.

Personalitate: Racul este un profitor nesătul, al cărui unic scop în viaţă e să care în bârlog tot ce-i pică în mână. Este mai zgârcit şi mai apucător decât tot neamul hărciogilor la un loc. Se spune că ar fi diplomat, dar în realitate manipulează pe toată lumea ca să-şi rezolve interesele … Zâmbeşte graţios, înşiră verzi şi uscate şi joacă tot timpul teatru, fiind foarte popular printre cei gură-cască şi slabi de minte. Are mania de a coopta tot soiul de rataţi pe care îi psihanalizează sau îi îndoctrinează cu predici filozofice ori cuvântări patriotice. Îşi iubeşte casa, dar nu este lipit de ea. Ros de morbul vagabondajului, dispare periodic pentru diverse intervale de timp. Din nefericire, se întoarce mereu înapoi. În dragoste este adeptul romantismului siropos şi leşinat. Asta, la început, căci mai devreme sau mai târziu va scoate la bătaie un nimicitor arsenal de tocare măruntă a nervilor: toane, nazuri, îmbufnări, bombăneli, bănuieli, accese masochiste şi şantaje sentimentale …

Ce “PASARELE” are?
Nevoia de securitate ii determina aproape toate actiunile. Motivatia e de natura emotionala: ii trebuie parametri cunoscuti, verificati si siguri. Asa ajunge sa faca fixatii pentru traditii, amintiri sau obiecte vechi. Asa ia nastere obsesia pentru casa, familie si copii. Femeia-Rac, desi foarte romantica si sensibila, se aciuiaza adesea pe langa un barbat, doar pentru ca acesta ii poate asigura protectie si confort. Fiindca nu rareori partenerul respectiv e mai in varsta, este posibil ca la mijloc sa fie si o fixatie paterna. De fapt, barbat sau femeie, Racul face frecvent o fixatie pentru unul sau altul dintre parinti.

Cand face urat?
Racul are toane si schimbari de dispozitie si poate fi superstitios, sensibil la fazele Lunii, etc. Dar, fiindca este discret si abil, obsesiile lui sunt rareori suparatoare pentru cei din jur.

Cum se roaga atunci cand se afla la ananghie?
Doamne, pentru mine esti ca un tata. Vreau sa ma pot baza pe tine, sa imi dai siguranta, mai ales acum in momente grele cand mama este atat de departe de mine.

Scuzele:
Am simtit ca trebuie sa fac acest lucru. Asa am simtit. E o traditie pe care a trebuit sa o urmez. Am fost obligat sa fac asta. Totul a inceput in copilarie.De fapt, mama m-a sfatuit sa fac asta.

Daca ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?
Puneti-va centura de siguranta

De cati …este nevoie ca sa schimbi un bec?
Mama lor il va schimba pentru ei. Iar daca ea nu este prin preajma, atunci vor aprinde o lumanare. Dumnezeu este intotdeauna alaturi de ei.

Planeta dominantă: Luna, astrul toanelor şi născocirilor.

Animalul sacru: lipitoarea

Meseria potrivită: politician sau afacerist interlop (la alegere), poet, cămătar, pitic de grădină.

Pizza magică: Quattro formaggi.

Medicamentul norocos: alcoolul

Personalitati in viata: Cristina, Simona

Fixuri si pasarele ale Gemenilor

Cand?
21 mai – 21 iunie

Vorba lor: “NU TE ENERVA”

Cum e zodia asta?
Cei mai vioi si mai adaptabili copii ai Zodiacului, Gemenii, sunt si cei mai lipsiti de obsesii si de manii.

Personalitate: Gemenii sunt isteţi şi foarte adaptabili, cu alte cuvinte nişte oportunişti lipsiţi de scrupule. Stăpânesc perfect arta comunicării şi pot să te mintă în faţă fără să clipească. Sunt drăgălăşenia întruchipată când vor să obţină ceva şi de-a dreptul sadici când au chef să se joace cu nervii altora. Sprinteni şi îndemânatici, dispar când ţi-e lumea mai dragă şi pot face nevăzute diverse obiecte care li se par interesante. Îşi scot din minţi şefii şi consorţii, dar nici unii nu-i dau afară, din cauză că se pricep să le spună bancuri. În dragoste, sunt deschişi tuturor posibilităţilor şi ar fi primii care ar subscrie la legalizarea poligamiei. Cu toate astea, în clipele romantice au tendinţa de a-şi exprima pasiunea, uitându-se pe pereţi.

Ce “PASARELE” are?
Daca dragostea pentru informatie, comunicare si miscare ar putea fi catalogata drept “fixatie”, atunci cam asta ar fi meteahna lor. Si inca ceva: se feresc de oamenii prosti, neindemanatici si inceti. Dar, de-aici si pana la obsesii, e cale lunga. De ce sa te consumi in incordari psiho-emotionale, cand pe lume sunt atatea lucruri interesante?
Tiparele rigide nu sunt de ei. Spirite libere si democrate, li se pare absolut aberant sa le impui celorlalti gusturile sau ideile tale. Nu merge ceva? Nici o problema, se reorienteaza cat ai clipi. Bineinteles ca au si ei micile lor ciudatenii, dar, in general, nu sunt deranjante. Se mai supara uneori, insa le trece repede.

Cand face urat?
Cu ei, nimic nu e batut in cuie. Atragatori ca niste fluturi si la fel de greu de prins, Gemenii deranjeaza adesea tocmai prin lipsa reperelor fixe.

Cum se roaga atunci cand se afla la ananghie?
Doamne, am si eu o rugaminte. Am o mica intrebare pentru tine, daca ai timp. Cine esti? Ce exact esti? Unde te afli? Cati sunteti acolo, esti unul singur? Nu pot sa imi dau seama.

Scuzele:
Poftim? Nu inteleg despre ce vorbesti.Cine, eu? Nu am crezut ca se va intampla asa. Nu eu, X a facut acest lucru. Haha, ce gluma buna, hai sa trecem peste discutia asta.

Daca ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?
Punct de informare turistica.

De cati …este nevoie ca sa schimbi un bec?
Este nevoie de cel putin doi care sa scoata din functiune vechiul bec, doi care sa cumpere unul nou, doi care sa scrie o carte despre asta si inca doi care sa discute intr-un show sau pe un forum despre bec.

Planeta dominantă: Mercur, planeta trăncănelii şi nevricalelor.

Animalul sacru: papagalul

Meseria potrivită: agent de vânzări, scamator, chelner, escroc.

Pizza magică: Calzone.

Medicamentul norocos: gargara.

Personalitati in viata: Maria, Tunde, Codrin, Marius, Harry, Andreea

Fixuri si pasarele ale Taurilor

Cand?
21 aprilie – 21 mai

Vorba lor: “CE-I AL MEU, E-AL MEU”

Cum e zodia asta?
Taurul e un semn solid, perseverent si de incredere. Dar se ataseaza atat de tare de lucruri, persoane si idei, incat ajunge, obligatoriu, sa faca fixatii.

Personalitate: Taurul e recunoscut pentru stabilitate şi perseverenţă, de fapt două modalităţi de exprimare a lipsei de imaginaţie. Universul lui se mărgineşte la ce poate să vadă, să guste sau să pipăie. Noţiunile complexe îl tulbură profund, iar îndărătnicia lui n-are semăn – dacă a apucat într-o direcţie, aşa o ţine. O schimbare de macaz ar implica un efort fizic şi intelectual prea mare pentru lenea lui. În ciuda obtuzităţii, dă însă dovadă de o aprigă viclenie atunci când îşi apără pielea sau vrea să obţină ceva. E maestru în a scoate castanele din foc cu mâna altuia. Dincolo de falnica-i robusteţe, Taurul ascunde o abominabilă laşitate.

Ce “PASARELE” are?
Obsedat de stabilitate si siguranta, are impresia ca este la adapost doar daca acumuleaza. De aici vine atat lacomia lui proverbiala, cat si simtul de posesiune exagerat. Majoritatea Taurilor nu gandesc decat in termeni ca bani, case, masini, haine si bijuterii. Atasamentul fata de oameni (familie, partener de cuplu, prieteni, colegi) e la fel de puternic si de obsesiv, si are la baza aceeasi teama de schimbare.Prejudecatile si ideile fixe au un mecanism putin diferit: Taurul gandeste practic si temeinic, dar cam incet – si odata ce si-a format o parere (fie ea buna sau rea) nimeni nu i-o mai poate schimba. Nu are flexibilitate si nici capacitatea de a nuanta.

Cand face urat?
Taurul poate deveni periculos daca isi canalizeaza forta pe fagasul fanatismului (exemple – Hitler si Marx).

Cum se roaga atunci cand se afla la ananghie?
Doamne, te rog frumos ajuta-ma sa invat sa accept schimbarea in viata mea. Dar nu acum, mai lasa-ma sa mai astept un pic.

Scuzele:
Am mai facut asta de multe ori si nu am stiut ca este gresit. Credeam ca voi economisi niste bani prin asta. Nu mi-am dat seama. Aveam de gand sa repar totul cat de curand. Mi-era foame.

Daca ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?
Drum ingustat. Depasirea interzisa.

De cati …este nevoie ca sa schimbi un bec?
Se gandesc intotdeauna la toate, asa ca folosesc becuri care nu trebuiesc schimbate.

Planeta dominantă: Venus, planeta trăndăviei şi a lascivitătii,

Animalul sacru: vaca indiană

Meseria potrivită: contabil, lăutar, coafeză, manechin, porn-star, degustător de maioneză.

Pizza magică: Rusticana

Medicamentul norocos: întăritoarele (sexuale)

Personalitati in viata: Eu, Ramona, Nicoleta, Ioana, Geta, Ada

Fixuri si pasarele ale Berbecilor

Cand ?
21 martie – 20 aprilie

Vorba lor: “SUNT PE FUGA”

Cum e zodia asta?
Sincer, dinamic si direct, Berbecul nu e genul de om care sa se cantoneze in sabloane.

Personalitate: Berbecul guvernează capul, drept pentru care Berbecii sunt experţi în a se arunca cu capul înainte, a face doar ce-i taie capul şi a da cu capul de pragul de sus. Sunt foarte siguri pe ei în tot ce fac, chiar şi când fac cele mai monumentale prostii. Plini de energie şi iniţiativă, sunt atât de grăbiţi şi de ocupaţi, încât nu au timp să gândească. Cu toate astea, în înţelepciunea lor nemărginită, ştiu întotdeauna ce e mai bine pentru ceilalţi. Nimeni n-are voie să-i contrazică, în timp ce ei îşi păstrează dreptul inalienabil de a contrazice pe toată lumea. Specialitatea lor este viteza, din care cauză au mereu fel de fel de vânătăi, arsuri sau tăieturi şi sunt clienţi fideli ai service-urilor şi asigurărilor auto. Cea mai mare afacere a vieţii lor este sexul, pe care-l practică numai din dragoste, chiar dacă dragostea respectivă nu durează decât o zi.

Ce “PASARELE” are?
Are, insa, doua-trei fixuri. Unul e legat de timp: traieste cu senzatia ca lucrurile nu merg suficient de repede si ca nu-i ajunge timpul. Efectele? De la mania vitezei si graba cu care se repede cu capul inainte, ignorand pericolele, pana la noptile cand n-are chef sa se culce, spunandu-si ca somnul ar fi o pierdere de vreme.
Alt fix este cel conform caruia el stie intotdeauna ce e mai bine pentru ceilalti. Poate deveni enervant cu “directivele”, dar trebuie inteles ca e sincer si manat de cele mai bune intentii – e genul cavalerului sau eroinei care lupta pentru un scop nobil, care se simte dator sa puna umarul la bunul mers al planetei.

Cand face urat?
Berbecul e spaima chelnerilor, a mecanicilor, a croitoreselor… ce mai! – a tuturor celor ce lucreaza in servicii, fiindca e obsedat de faptul ca trebuie sa fie servit pe loc si impecabil.

Cum se roaga atunci cand se afla la ananghie?
O, Doamne! Te rog frumos sa imi dai rabdare, caci am mare nevoie de ea. Si o vreau ACUM!

Scuzele:
Nu am facut eu asta. Am fost fortat sa fac asta. A fost doar un accident. Nu a fost nimic intentioanat. Fiecare dintre noi are dreptul sa faca ceea ce ii place.

Daca ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?
Oprirea si stationarea interzise.

De cati …este nevoie ca sa schimbi un bec?
Nu te mai intreba, deja l-au schimbat!

Planeta dominantă: Marte, planeta încăpăţănării şi încăierărilor.

Animalul sacru: bărzăunul

Meseria potrivită: director, pompier, instructor de sex, bungeejumper, spărgător de bănci.

Pizza magică: Diavolo.

Medicamentul norocos: energizantele

Personalitati in viata: Angi, Ela

Fixuri si pasarele ale Pestilor

Cand?
20 februarie – 20 Martie

Vorba lor: “DEPINDE…”

Cum e zodia asta?
Enigmatici, evazivi, irationali si impredictibili, Pestii sunt cei mai derutanti produsi ai zodiacului.

Personalitate: Peştii sunt nişte vieţuitoare blânde şi buimace, care cred tot ce le îndrugă primul venit. În capul lor este un talmeş-balmeş de impresii şi intuiţii, ce face imposibilă o activitate neuronală decentă. Fiind incapabili să emită vreun argument logic, au devenit la rândul lor experţi în abureală şi îmbrobodire. Se spune că sunt creativi şi talentaţi, ceea ce înseamnă că producţiile lor îi turmentează atât de tare pe ceilalţi, încât le anihilează puterea de discernământ … Foarte sociabili din fire, se înţeleg de minune cu animalele, handicapaţii, delincvenţii şi spiriduşii de casă. Misterele şi superstiţiile exercită asupra lor o mare fascinaţie: admira grozav iscusinţa cu care îşi apără intimitatea monstrul din Loch Ness, iar când nu le place vremea de-afară îşi îmbracă plini de încredere hainele pe dos. Dar marca lor distinctivă este enorma capacitate de a iubi. Peştii se îndrăgostesc total şi iremediabil de cine nu trebuie, când nu trebuie sau de câte persoane nu trebuie!

Ce “PASARELE” are?
“Functioneaza” numai pe baza de emotii, perceptii, impresii si intuitii. Majoritatea sunt atinsi de “sidromul relativitatii” (Einstein a fost Peste!). Ei stiu ca realitatea nu e niciodata una singura, ci ca are foarte multe fatete. Sunt maestri in “arta aburirii”. Pentru unii alunecosi, pentru altii fascinanti, Pestii sunt plini de toane si de mici manii inofensive. Au fixurile lor legate de lumea misticului, fantasticului, superstitiei si magiei. Cu toate astea, sunt persoane maleabile, compasive si ingaduitoare, care mai degraba incearca sa-i inteleaga pe ceilalti, decat sa-i judece. Chiar daca sufera, sunt gata sa ierte si au o imensa capacitate de iubire si devotament.

Cand face urat?
Avand o viziune global-intuitiva a lucrurilor, se enerveaza sau se inchid in sine cand li se cer explicatii si argumente logice.

Cum se roaga atunci cand se afla la ananghie?
Dumnezeule atotputernic, in timp ce beau ultimii 50 ml de Whisky din paharul meu pentru a-mi ineca durerea si nefericire, fie ca starea mea de ebrietate sa fie pentru onoarea si gloria ta.

Scuzele:
Am fost influentat. Dumnezeu mi-a spus sa fac asa. Eu doar am indeplinit dorinta Domnului. Credeam ca ma pot opri pana sa pierd controlul. Nu mi-am dat seama cat de tarziu se facuse.

Daca ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?
Drum alunecos si cu denivelari.

De cati …este nevoie ca sa schimbi un bec?
O Doamne, nu stiu. Dar becul se va schimba singur, daca asta este dorinta Domnului.

Planeta dominantă: Neptun, planeta confuziei şi dependenţelor.

Animalul sacru: balena

Meseria potrivită: veterinar, fotograf. curăţitor de piscine, hipiot, medium, traficant.

Pizza magică: Tonno.

Medicamentul norocos: Untura de peşte

Personalitati in viata: Mihai, Costel, Mery, Almosh, Dana