A fost odată ca-n povesti, A fost , de-ar mai fi iară, Din neamuri tracice, regeşti, O prea frumoasă ţară.
Şi era una pe pământ Şi mândră-n toate cele Cum e icoana unui sfânt Şi Luna între stele.
Mă doare-n suflet când privesc La tot ce se întamplă, Şi in mormant mă răsucesc Şi cuie-mi intră-n tâmplă.
Eu nu mai simt miros de tei În viata mea postumă, Nu văd nici vajnici pui de lei, Doar mucegai şi humă.
Luceferi nu mai strălucesc Când ţara e o rană, Copiii mamele-şi bocesc, Ca n-au în blide hrană.
Cântat-am graiul românesc, Această dulce limbă. Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc Prin alte ţări o schimbă.
Degeaba le-am lăsat cu dor O “Doină”, să tresară ! Trecutul nu e viitor Şi viaţa li-i amară.
Nici harta nu-i ca-n alte dăţi, Din Nistru până-n Tisa. Moldova-i astăzi jumătăţi. Cât rău făcutu-ni-s-a!
Degeaba scris-am eu scrisori Din vremuri de urgie, Şi m-am rugat de-atâtea ori Mai bine să vă fie.
Avut-am piatră la hotar Şi-n ţara noastră singuri Cules-am holde din brăzdar. Acum n-aveţi nici linguri …
O, biet popor român sărac Cu-o ţară prea bogată ! Tu vino-i răului de hac Să nu ţi-o vândă toată !
Şi dă-i afară pe străini Cu toţi îmburgheziţii, Să nu-ţi mai fie-n alte mâini Guverne şi poliţii !
Cu trupe de comedianţi Numindu-le partide, Sunteţi românii emigranţi Din Rai în ţări aride.
Pierdut-aţi banii ţării-n vânt Şi-i goală visteria. Mai daţi şi ape şi pământ Şi vindeţi România.
Mihai Viteazu v-a lăsat O ţară mai rotundă. Voi azi aţi scoc-o la mezat, Străinii vă inundă.
Aveţi întinsul Bărăgan, Şi nu aveţi o pâine. Aveţi şi turme şi ciobani, Dar duceţi vieţi de câine.
Aveţi bogaţii munţi Carpaţi Şi dulcea Mioriţă, Păduri de brazi ce vă sunt fraţi, Şi flori în poieniţă.
Aveţi o deltă ca-n poveşti, Vedeţi să nu v-o fure, Atâtea ape, atâţia peşti Şi nu mâncaţi nici mure…
Nici vii pe deal nu mai zăresti, Livezile se-uscară, Când mărul Ţarii Româneşti Se-aduce de afară.
Nu vine Mircea cel Bătrân, Nici Ştefan de la Putna, Să vi-l alunge pe păgân Când voi lăsat-aţi lupta !
Albastrul cerului senin Se-ntunecă mai tare De-atâţia nouri de venin, De-atâta delăsare.
Nu voi a vă-nvăţa de rău Ci-ncerc a vă-nţelege. De ani şi ani cădeţi în hău, Nimic nu vă mai merge.
Ruşine să vă fie-n veac Că v-aţi trădat străbunii De parcă n-aţi fi pui de dac Ci rude-aţi fi cu hunii !
Lăsaţi pe-ai voştri guvernanţi Să vă înece-n smoală, Să fiţi doar simpli figuranţi În ţara voastră goală…