Fixuri si pasarele ale Scorpionilor

Cand?
23 octombrie – 21 noiembrie

Vorba lor: “MA TEM DE TRADARE”

Cum e zodia asta?
La capitolul obsesii si frustrari, Scorpionul detine suprematia. Este cel mai framantat si suspicios semn din zodiac.

Personalitate: Scorpionul are foarte mult magnetism personal: atrage cuiele ruginite, cutiile de conservă, dramele şi ghinioanele. Are emoţii intense, idei fixe şi puterea de a deochea … Este atât de încordat, încât dă impresia că suferă, iar încordarea lui face să se defecteze obiectele din jur … Chiar şi cei apropiaţi sunt profund afectaţi, de unde şi bafta pe care o are la moşteniri. Ştie ce vrea, dar caută să obţină totul pe căi ocolite. E genul care mai bine îşi otrăveşte duşmanul decât să-i dea un pumn în nas. Paranoic, vede peste tot pericole, intrigi şi conspiraţii. Asta nu-l împiedică să umble cu fitile şi să-i manipuleze pe ceilalţi. Îi consideră prieteni doar pe cei de care se poate folosi, iar prietenii n-au încredere în el, fiindcă ştiu că n-are mamă, tată sau scrupule, şi atacă subversiv, sub centură … În dragoste, este un obsedat sexual frustrat, gelos şi posesiv, care-şi scoate din minţi perechea cu bănuielile şi cu gusturile lui anormale.

Ce “PASARELE” are?
Vesnic nemultumit, sufera de obsesia perfectiunii. E extrem de exigent, atat cu sine, cat si cu ceilalti. Investeste totul, dar vrea totul in schimb. Are insa un dispozitiv intern hi-fi pentru detectarea fisurilor, si reactioneaza intens la ele.Vesnic in garda, se amorseaza instantaneu (chiar inainte de a aparea motivele reale, pe care parca le presimte) si ramane amorsat. E adevarat ca are mania secretelor, ii place sa manipuleze lumea, e gelos, usor paranoic, obsedat sexual, distructiv si autodistructiv. Dar are o personalitate fascinanta si plina de resurse, fiind capabil de performante uluitoare. Asa ca merita sa-l admiri si sa incerci sa-l intelegi, in ciuda “umbrelor” sale.

Cand face urat?
Daca i-ai gresit, nu te amagi crezand ca va uita. Nu uita niciodata si ti-o plateste cand ti-e lumea mai draga.

Cum se roaga atunci cand se afla la ananghie?
Doamne, ajuta-ma sa imi iert dusmanii, macar pe cei vechi de 10-15 ani, chiar daca nenorocitii nu merita.

Scuzele:
Asa ma simteam atunci. Nu m-am gandit ca voi fi prins. Nu am vrut sa o fac. Nimeni nu mai trebuie sa afle acest lucru. Credeam ca sunt pe moarte. Nu stiam ce naiba fac.

Daca ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?
Atentie! Succesiune de curbe deosebit de periculoase.

De cati …este nevoie ca sa schimbi un bec?
Pentru Scorpioni becul nu se schimba. El se transforma. Doar apasa pe un buton si activezi alt bec. Dar de ce intrebi? Esti de la o agentie de asigurari?

Planeta dominantă: Pluto, planeta obsesiilor şi paranoiei.

Animalul sacru: vipera

Meseria potrivită: detectiv, medic legist, pândar, scafandru, vânător de fantome.

Pizza magică: Siciliana.

Medicamentul norocos: extractul de mătrăgună.

Personalitati in viata: Diana, Iusti