Pandele
de Pastorel Teodoreanu
Bunicuţa lui Pandele
de pe strada Ghica Tei
a băgat discret de seamă
cum că nepoţelul ei
când nu-i observat de nimeni
nici de Tonc nici de Rodica
se cam joacă cu puţica.
Şi i-a spus:- Pandele dragă,
vai de mine, nu-i frumos!
Vezi pe domnul cel de colo,
ala grasu şi burtos?
Tot aşa o burtă mare,
i-a spus tainic bunicuţa,
o să-ţi crească de vreodată
ai să te mai joci cu puţa!
S-a speriat grozav Pandele
si ofta cu-nfrigurare
când gândea că o să-i crească
tot aşa o burtă mare.
Dar primind cadou o tobă
si un cerc şi-o muzicuţă
de atuncea niciodată
n-a mai pus mâna pe puţă.
Şi-ntr-o zi fiind la plimbare
pe şoseaua-nrourată
a văzut şezând pe-o bancă
o femeie-nsărcinată.
Drept la ea s-a dus şi-i spuse,
c-a roşit şi bunicuţa:
-Vezi ce ai păţit cucoană
dacă te-ai jucat cu puţa?