Scufiţa Roşie mergea spre bunica ei. Este prinsă şi violată de lupul cel rău. El o întreabă:
– Ce-ai să-i spui bunicii tale?
– Că m-am întîlnit cu tine şi m-ai violat de patru ori.
– De patru ori? se miră lupul.
– Da! Sau te grăbeşti?
la teatru
O ţigancă se duce la teatru. La întoarcere, ţiganul o întreabă:
– Cum a fost, fă, la teatru?
– Stai să-ţi povestesc. La intrare, toată lumea ţinea beletele în mînă, asa că l-am scos şi eu. La uşă, unul mi-a rupt beletul. Am vrut să ţip, dar, cum nimeni nu ţipa, n-am mai ţipat nici io. Am intrat, m-am pus pe scaun şi deodată s-a stins lumina. Am vrut să ţip, dar, cum nimeni nu ţipa, n-am mai ţipat nici io. La un moment dat, ăla de stătea lîngă mine, mi-a bagat mîna în p****. Am vrut să ţip, dar, cum nimeni nu ţipa, n-am mai ţipat nici io.
– Lasă asta, fă. Piesa, piesa cum a fost?
– Mult mai mare decît a ta!
Întorcîndu-se de la coasă, badea Gheorghe îl vede pe Ion, cu un cercel în ureche, plimbîndu-se pe uliţă.
– Da’ bine, mă, Ioane, mă, tu porţi cercel, mă?
– No, d’apăi…
– Da’ bine, mă, Ioane, mă, te credeam om serios…
– No…
– Da’ bine, mă, Ioane, de cînd ţi-oi pus tu cercel, mă?
– D-apăi, de cînd l-o găsit Maria în patul nost…
Gheorghe îşi înmormîntează soacra.
Vine omul acasă şi, cînd să deschidă usa, îi pică o ţiglă în cap, la care Gheorghe, contrariat, zice:
– Deja ai ajuns?
horea si motii
Horea se afla în faţa moţilor înfuriaţi, înarmaţi cu furci şi coase.
Horea: Apăi mai răbdăm, moţii miei, să murim noi de foame şi grofii să huzurească pe spinarea noastră?
Moţii : Nuu, Horea, pe ei!
Horea: Apăi mai răbdăm, moţii miei, ca noi să trăim în frig, în cocioabe, în timp ce grofii au palate?
Moţii : Nuu, Horea, pe ei!
Horea: Apăi mai răbdăm, moţii miei, ca noi să n-avem nimica, iar grofii să piardă banii noştri pe la jocuri de cărţi prin cazinourile din Europa?
Moţii nimic, linişte mormîntală! Horea e descumpănit şi se uită la un moţ mai bătrîn care într-un tirziu îi zice:
– Horea, dragul tatii, nu fi aşa mîniat, poate că nu le-o intrat tromfu’!
ebraica in rai
Ardeleanul la şcoală îi spune profesorului că el vrea să înveţe ebraica. Profesorul:
– De ce tocmai ebraica?
– Păi cînd am să mor şi am să ajung în Rai, să pot vorbi cu Dumnezeu.
– Şi dacă ai să ajungi în Iad?
– Păi română ştiu bine!
poezie (din agronomie)
POEZIE
Ce se-tâmplă c-un student
Nici prea bun nici eminent
De la noi din facultate
Unde a găsit de toate.
MECANIZARE
Roţi dinţate, angrenaje
Sisteme, aparataje,
TONEA, ILEA şi cu POPA
Te-nvaţă să ari ogorul
Cu plugul şi cu tractorul.
PEDOLOGIE
Minerale, roci şi pietre
RUSU le predă pripit,
Noi chiulim având drept zestre
Cinci – ul verde malachit.
AGROMETEOROLOGIE
VĂLEANU şi cu GÂTLAN
Stau ca să scruteze zorii
Şi prin ceţuri de advecţii,
Vor să ne înveţe norii.
INFORMATICĂ
Ascuns printre monitoare
COJOCARU ADRIAN
Vrea ca la calculatoare,
Să mai zăbovim un an.
SISTEMATICA PLANTELOR
Plante, ierburi în catină,
N-ai aşa ceva-n grădină,
Numai COSTE te învaţă
Să rămâi student pe viaţă.
AGROCHIMIE
Dintre munţi de pesticide
Se iveşte şi GOIAN,
Să ne-nveţe agrochimie
În stil de-academician.
LIMBA FRANCEZĂ
Dacă la etajul cinci
În franceză ne certam,
Ne-au pus cu botul pe labe
MASICHIEVICI şi BUTAN.
MATEMATICĂ
CREŢ şi ANGHEL conferenţiarul,
Ne rezolvă într-un an
Făcând pe justiţiarul,
În stil neo-mexican.
ENTOMOLOGIE
Pe la entomologie,
Învăţăm insecta, ponta…
Şi se ştie că ne-ndrumă
PĂLĂGEŞIU – Melolonta
FITOPATOLOGIE
La fitopatologie
POPESCU – nvaţă studenţii,
Iar BORCEAN şi ECI MOLNAR
Ne împroaşcă cu richeţii.
FITOTEHNIE
De-ai venit la Agronomie
Treci pe la fitotehnie,
Cu soiuri de porumb sau in,
DAVID, PÂRŞAN îndată vin,
Şi te-atacă cu ştiuleţi
Zmeul – SIMONA ŞUVEŢ
Dar n-ai văzut nimica încă,
VALERIU TABĂRĂ mănâncă
Studenţi pe pâine la examen –
De teamă nu mai suntem oameni.
Iar după stresul cotidian
Apare jovial BORCEAN,
Şi ne zâmbeşte ştrengăreşte
Când cinci – ul nu ni-l dăruieşte.
Şi mai şi toarnă gaz pe foc
Asistenta GETA POP
Cu toţii-n cor apoi strigăm,
Ne-am săturat să învăţăm.
FIZIOLOGIE
Şi tot urcând ca vai de noi,
Mult prea lipsiţi de frenezie
Ajungem la etajul doi,
Să studiem fiziologie.
Dar nu mai vrem să învăţăm
Şi ne-apucăm să copiem.
GENETICA
Dar încă nu am dat de dracu
Şi vremea este foarte caldă,
SĂRAC ne-ndeamnă să muncim
La cunoscuta “Casă Albă”.
Iar dacă ne împotrivim,
O luăm pe spate dur cu parul
Iar anul ni se pare chin
C-aşa vrea GALIA BUTNARU.
ZOOTEHNIE
Cai, porci – animale-o mie
Studiem la zootehnie.
GHEORGHE NISTOR ne arată
Să mâncăm bucata toată.
Şi tot dânsul ne învaţă
S-o luăm direct din faţă.
CULTURA PAJIŞTILOR
La etajul trei lucerna
Şi trifoiul le cosim.
Viţelarul ni se spune
În final să-l mirosim.
Iar studentul sărăcuţul
Adormit ca un bursuc,
Îl visează printre pajişti
Pe ALEXANDRU MOISUC.
MANAGEMENT
Când a ajuns în anul cinci,
Şi alergând ca un dement
Studentul nostru-i cotizant
La SÂMBOTIN la management.
Că-absenţele nemotivate
El le plăteşte permanent.
La finiş iată c-ai ajuns,
Te-ocupi de lucruri mai serioase,
De baluri şi chefuri spumoase.
Iar de vei vrea să faci ceva,
N-ai nici-o şansă vine greva.
Trec ore, zile, săptămâni,
Pe grevă noi suntem stăpâni.
Şi astfel vine sesiunea,
Noi tot ne ţinem promisiunea
Că ne-apucăm de învăţat
Sau cât de cât de studiat.
Dar pân la urmă-oricât de tare
Ne plângem, suspinăm, oftăm,
Iubitele de secretare
Ne-ajută bursa s-o luăm…..
Şi astfel trece facultatea
Dar ce tot vă mai spun eu – GATA!
(autor necunoscut)
te iubesc
Bubulina catre Bula:
– Dragule, tu nu-mi spui niciodata ca ma iubesti.
Bula (plictisit)
– Ti-am spus o data. Daca o sa fie vreo schimbare o sa te anunt.
realism si poezie
O noapte de mai cu lună în grădină la Copou,
Pe o bancă eroina, in fund nobilul erou,
Ea o gingaşa elevă, un tânăr realist,
Ea stă trista, gânditoare, el emoţionat si trist.
Dar deodată se transformă, faţa i se luminează,
Se inspira-şi ea avântul si spre dânsa-naintează.
‘’Tremurând ca la tabelă cand mi-am incercat norocul
Si concursului « Gazetei « am vrut ca să-i înfrunt focul,
Alb… ca şi lucrarea scrisă ce atunci am prezentat-o
Astfel mi-am luat curajul sa-ţi vorbesc tie-adorato !
Când treci zveltă şi subţire parca-i fi o integrală,
Cum să nu te-adore-un tânăr de clasa a XII-a reală ?!
Ca un zero supra zero stau în nedeterminare
Sufletul mi-l chinuieşte o problemă ingrozitoare:
Te-am văzut trecând pe stradă, m-ai cucerit dintr-odată
Si tu m-ai văzut pe mine? Reciproca-adevărată-i?
Nu cerca ca prin tangenţa sa-mi ocolesti intrebarea,
Dă-mi sentinta mai degrabă, mă cuprinde nerăbdarea,
Căci de mi-ai intinde arcul inimii mai mult de ,
Ai trece peste limită şi, vai, va putea plesni !
Calculînd cu logaritmi unghiul sufletului tău
L-am găsit destul de mare ca să-ncap în el şi eu.
Nu cer prea mult de la tine, nu am nici un gând demonic
Numai ca doi buni prieteni să fim în raport armonic.
Totu-n mine convergează către-un scop suprem :iubirea
Şi din ea îmi derivează chinul şi nenorocirea.
Căci dorinţa-i infinită, dar puterea totdeauna
Mărginită ca un sinus între minus şi plus una
Şi iubirea n-are maxim, creste făr-a se opri,
Derivata-i pozitivă oricând si oricum ar fi.
Fericirea mea-i o fracţie cu numărătorul zero,
Numai de tine depinde s-o modifici, scumpă Hero!
Căci , dac-ai muta pe zero şi l-ai pune numitor,
Ea s-ar face infinită, eu fericit muritor.
Cînd ceva nu-ţi place ţie mă supără şi pe mine;
De eşti veselă sunt vesel, eu sînt funcţie de tine
Îmi descompun sufletu-n serii, să-l poţi mai bine-aprecia
Ş-apoi ca binomul lui Newton, să-mi dezveleşti inima ta
Ecuaţie nedezlegată e sufletu-ntreg al tău
Şi cine-ncearcă s-o rezolve complică problema mai rău.
Dar n-ai să elimini din mine nici prin metoda lui Cauchy
Credinţa că, la urma urmei, tot voi putea-o rezolvi!
Admite-mă lînga tine pentru studierea temei
Să găsesc soluţiunea care convine problemei.
Stând departe faţă-faţă, vom fi tot indiferenţi,
Nu astfel se manifestă simţirea între studenţi,
Căci totdeauna iubirea, care-i limita speranţei,
E invers proporţuionlă chiar cu pătratul distanţei
De rămâi tot radicală şi îmi neglijezi iubirea
Ca pe-a opta zecimală, mi se schimbă toată firea.
Şi cuprins de indignare văd înaintea mea roş.
Gînduri negre dau năvală ca soluţiile-n cos,
Şi imagini defilează ca pe-un eteric covor,
Ca şirul de derivate din fornula lui Taylor.
Dar de mi-ai primi iubirea, ar sări ca într-un vis,
Ca o funcţie discontinuă din infern în paradis!
Matematica, << Gazeta>>, aceste duioase-amoruri,
Le-aş sacrifica pe toate; noi aspiraţii, noi doruri,
Dintr-o lume transcendentă pân-acum pentru mine,
M-ar cuprinde, m-ar preface, de-aş sta alături de tine!
Care aduce << Gazeta>> focarul ambiţiunii
Oricăriu zis <<matematica>> realist ce se respectă,
Căci numai tu ai secretul, de fericire complectă!
Singura problemă care m-ar interesa pe mine
Ar fi cum să-mi schimb fiinţa ca să pot fi demn de tine,
Tot ce-ai spune pentru mine axiomă-ar rămînea,
Ţi-aş ceda de bună voie autonomia mea!
Şi dacă, precum ţi-am promis, n-oi fi rob voinţei tale.
S-ajung să calculez pe e c-un milion de zecimale.
Să sufăr până-n clipa cînd s-or tăia două paralele
Iar distanţa dintre noi să fie fixă ca-ntre ele.
Să stau aşteptând iubire până când s-or rezolva.
Mult celebra chestiune, teorema lui Fermat.
Să-nghit Geometrografia propusă de Ionescu
Să fiu zvîrlit in lună ca ghiuleaua lui Lalescu
M-apune epi-elipsia si orice altă hiperbolă
Să crească-n progresiunea cu-o raţie fenomenală
Să s-anuleze in mine şi iubirea, şi speranţa
S-au să măsor de le minus la plus infinit dintanţa!
Să mă consume văpaia focarelor ce ai sub gene
Şi să fiu trecut prin ciurul grecului Eratostene
Dar dac-o fi intre noi să rămînă-ntr-una armonie
Să ne iubim păn-vă scoate Ioachimescu-o geometrie
Şi dacă tot refractară, nereductibilă eşti
Nu mai mă privi pe mine, ca natură s-o priveşti
Căci precum inversiunea schimbă radical figura
Tot aşa sufletul nostru ni-l modifică ,, natura,,
Iar dacă privesc în lume şi atent mintea-mi deschid
Văd oriunde ne-ntrecută stiinţ-a lui Euclid
Noaptea ce ne-nvăluieşte e-o ecuaţie imensă
Cât necunoscut cuprinde obscuritate intensă!
Cerul este-o emisferă cu multiple puncte date
Zise stele ce se mişcă în cercuri nedeterminate
Ele fac figuri de aur neşterse incă devreme
Ce-nainte de a fi lumea au servit în teoreme
Luna sau suplinitoarea Soarelui cînd e lipsă
E suprafaţa închisă într-un cerc şi o elipsă
Oamenii pierduţi în noapte: puncte mobile-agitate
Rîul: o sinusoidă lucind in pete-argintate
Iar misterioasa umbr-ă unde sălcilor de pe mal
E proiecţia pe apă făcută ortogonal
Cocostîrcul ce măsoară balta cu-aşa nobil pas
Cu picioarele şi ciocul formeză câte-un compas
Puntea este-o teoremă, o cunosc bine şcolarii
A făcut-o Pitagora şi no pot trece măgarii
În translaţii şi rotaţii ducem mai deparet vântul
Frunzele care în goană-ating tangenţial pământul
Si din atmosferă rece liniştit se lasă-n şoapte
Pe un arc de parabolă încet păsările de noapte
Şi tu nu simţi cum natura cu-o putere infinită
Ne atrage, ne indeamna să fim funcţie-implicită?
Şi cînd de voci mai profane ţi seama la orice pas
A fortiori rezultă s-asculţi al naturii glas
Tînărul tăcu şi-n calmul atmosferei monoton
Se-auzeau dar două inimi ce băteau în unison
Cum mai simţiţi tu poezia şi cît de frumos vorbeşti
Cînd te-ascult mă simt răpită către sferele cereşti
Ea pronunţase sentinţa el pătruns emoţionat
Zăpăcit de fericire o priveşte transportat
În sfîrşit mi-am ajuns scopul te-am văzut înduioşat
hotel sau iad
Cand sotul a ajuns la hotel, a decis sa-i scrie un mail sotiei dar a gresit o litera din adresa si mailul a fost trimis la alta adresa.
Mailul ajunge din greseala la o vaduva ce venise tocmai de la inmormantarea sotului. Citeste mailul si lesina. In mesaj scria:
” Draga mea , am ajuns bine. Probabil te va surprinde sa primesti vesti de la mine pe aceasta cale , dar acum au calculator aici si poti trimite mesaje persoanelor dragi. Doar ce-am ajuns si am verificat ca totul sa fie pregatit pentru venirea ta , vinerea viitoare. Abia astept sa te vad si sper ca aceasta calatorie sa fie la fel de liniistita ca a mea. Nu-ti lua multe haine ca aici e o caldura infernala!”