Era odata un print frumos, bogat si destept. Avea insa si un defect: era timid. Printul era indragostit de o printesa foarte frumoasa. Nu stia cum sa ii spuna ca o iubeste. Se gandeste si isi spune: „O invit diseara la o plimbare calare sub clar de luna, imi vopsesc inainte un sfert din cal in verde, iar cand ma va intreba de ce mi-am vopsit calul in verde ii voi spune: nu conteaza, important e ca te iubesc.”
Vine seara, ies la plimbare, printesa nu scoate o vorba toata seara. Se despart. A doua zi printul isi vopseste jumatate din cal in verde. „Cand ma va intreba de ce mi-am vopsit calul, ii voi raspunde: nu conteaza, important e ca te iubesc”, gandea printul. Seara la intalnire, se repeta tacerea de mormant. A treia seara printul isi vopseste tot calul in verde, din motivele cunoscute. Se plimba ce se plimba amandoi, la un moment dat printesa nu mai rabda tacerea si marturiseste:
– Printze, te iubesc!
Printul repede:
– Nu conteaza, important e ca mi-am vopsit calul in verde!