(fabulă de Aculin Tănase)
Despre cei cu limba lată
Se vorbeşte că, odată,
Tot păscând pe o toloacă,
Boul o-ntâlni pe vacă.
Brusc le reveniră-n minte,
Dulci, aducerile aminte,
Dar, să facă pe eroul,
Vorba o deschise boul:
– Ti-aminteşti, frumoasă Vineri,
Când eram şi noi mai tineri…?
Te-am văzut şi m-ai văzut,
Te-am plăcut şi m-ai plăcut,
Când te-am vrut, te-am şi avut,
Iar te-am vrut, te-am tot avut,
N-ai mişcat, nici n-ai gemut…
Vaco…!!
Vaca – foc de supărare –
Cu codiţa-ntre picioare,
Fără nici un chef de şagă,
Mai că începu să ragă.
Dar, cu toată supărarea,
Stăpânindu-şi indignarea
Şi dorinţa de-a pleca,
Boului grăi aşa:
-Dragule, mi-aduc aminte,
Eram mică, fără minte…
M-ai văzut, şi te-am văzut
M-ai plăcut şi te-am plăcut,
Când m-ai vrut, m-ai şi avut,
Iar m-ai vrut, m-ai tot avut,
Am mai vrut, n-ai mai putut…
Boule…!!
Morala:
Dragii mei, dragele mele,
Ca să nu aveţi belele,
Evitaţi fără sfială
Parteneri cu mintea goală!